Endoscopie a urechii medii
Autor: Drew M Horlbeck, MD
Istorie
Mer, în 1967, a fost primul care a descris utilizarea unui endoscop pentru a vizualiza anatomia urechii medii. Inițial a efectuat endoscopie printr-o incizie a membranei timpanice pe cadavre și pe un model de felină. Endoscopia la pacienții umani a fost încercată doar prin perforații existente anterior. În ciuda succesului său inițial, endoscopul a avut o utilizare limitată ca instrument de fotografiere a membranei timpanice.
Au trecut două decenii înainte ca Nomura să popularizeze ideea unei miringotomii chirurgicale într-un tambur intact pentru a permite examinarea endoscopică a structurilor urechii medii. Ulterior, endoscopia directă prin spațiul urechii medii a fost utilizată cu succes (1) ca o procedură alternativă pentru mastoidectomia a doua privire, explorarea urechii medii pentru fistula perilimfatică și îndepărtarea limitată a colesteatomului epitimpanic și ca ajutor intraoperator pentru vizualizarea mansardei, eustachianului. tubular și sinusul timpanului.
În 1989, Kimura a introdus conceptul de endoscopie a urechii medii prin orificiul trompei lui Eustachio. Această tehnică nu a avut același succes clinic ca endoscopia transtimpanică din cauza dimensiunii mici a imaginii oferite de scope, orientării dificile și iluminării slabe. Într-un studiu recent, 25% dintre încercările de endoscopie prin orificiul trompei lui Eustachiu au fost întrerupte din cauza iritației locale, sângerării, mucusului gros și/sau vedere blocată de spicule osoase. Teoretic, atunci când dificultățile acestei tehnici sunt depășite, ea poate oferi informații referitoare la patologiile epitimpanului, mezotimpanului și antrului mastoid și poate permite evaluarea mobilității lanțului osicular. Deocamdată, însă, autorii consideră că doar calea transtimpanică pentru endoscopia urechii medii este o tehnică viabilă din punct de vedere clinic.
Anatomie relevantă
Urechea este compusă din porțiuni externe, medii (timpanice) (mareu, incuș și stape) și interioare (labirint) (canale semicirculare, vestibul, cohlee). Auricula și meatul acustic extern (sau canalul auditiv extern) compun urechea externă. Urechea externă funcționează pentru a colecta și amplifica sunetul, care apoi este transmis către urechea medie. Cavitatea timpanică (urechea medie) se extinde de la membrana timpanică până la fereastra ovală și conține elementele de conducere osoase ale maleusului, incusului și stapei. Funcționalitatea principală a urechii medii este aceea de conducere osoasă a sunetului prin transferul undelor sonore din aer colectate de auriculă către fluidul urechii interne. Urechea internă, numită și cavitatea labirintică, este formată în esență din labirintul membranos cuprins în labirintul osos.
